Doamne, ce mai context social acum! Cine ar putea, acum, să găsească frumosul din atâta urât scos la iveală cu atâta iscusinţă?
Azi, vă voi lua de mână şi vă voi conduce pe milioanele de cărări bătute de paşii copiilor, şi ne vom opri pe fiecare urmă de picior, fie el micuţ ori curajos de mare, să-i citim povestea. Ştiţi că şi ochii spun poveşti? Ei sunt cei care ne aduc în faţă acele poveşti care nu ştiu să se lase pradă condeiului.
Ţine-mi mâna strâns şi să pornim!
Suntem pe strada Bucureşti din Timişoara, undeva lateral de şoseaua principală, şi parcă aşezată ferit de zgomot şi nebunie, în faţa unui părculeţ modern stă “Gen. 16”. Nume de sonoritate în lumea bănăţeană, şi de impact în CV-ul oricărui adolescent care a absolvit-o. Înconjurată numai de străduţe înguste, cu sens unic, capătă dimensiuni de V.I.P. în fiecare dimineaţă ori prânz, când coloane de maşini fac în jurul ei un cordon (nẻ)voit, care îşi lasă ori îşi aşteaptă asemeni limuzinelor din faţa covorului roşu, odraslele. Îţi fură atenţia nebunia aia şi te îndeamnă să aştepţi să vezi ce grozăvie mai aduce modernul ăsta.
Vedeţi? Emoţie, speranţă, chiar şi frică, eroism, teribilism si câte şi mai câte sentimente amestecate în nişte suflete de copii.
Dar azi, e 15 septembrie, ce poate fi mai emoţionant, decât să vezi unde este clasa domnului Trandafir?
Tu, mamă, ori bunică, tată ori bunic, mătuşă ori vecin de suflet, copil ce vezi prima dată puzderie de fiinte, croieşte-ţi drum printre emoţii şi aduceri aminte!
Lacrimile mele nu sunt tristeţe, sunt dor după ce clipele acestea se vor sfârşi!
Zâmbetul meu e zâmbetul din speranţa că fiecare început îmi va aduce atâtea chipuri dragi!
Câte îmbrăţişări am puterea să capăt? Le voi duce cu mine, iar cufărul amintirilor mele va fi cel mai viu colorat!
Şi eu am fost cândva “tu”; nu te aştepta să treacă vreodată…îţi rămâne gustul gen16…este o aromă de neuitat. Voi reveni! Vei reveni! Vom reveni!
Să spun că e frumos? Nu pot.
Să spun că e cel mai frumos? Nu pot.
Să spun că e bine? Nu pot.
Sa spun că e cel mai bine? Nu pot.
Voi spune doar că e minunat de unic! Cu plăceri şi neplăceri, cu gălăgiile controlate, cu sunet de cadenţă glumeaţă, cu cântece în nebuneşti note, cu picturi şi aiurite dorinţe de “cicilire”, cu teze cu autograful maestrului…offf, sigur voi uita ceva. E un tot cu oameni care stau alături şi spun: E vremea lor! E lumea noastră!
Dar cum am putut să mă laud că voi spune toate poveştile? Nu aş putea nici dacă toata energia mea s-ar concentra acolo. Unde să pot aduna atâta trăire?
Dar îţi mai pot dezvălui câteva lucruri despre noi. Că suntem ECO, trup şi suflet ştii?
Că tot ce ştim noi am învăţat nu numai stând la şcoală? Excursii, tabere, voluntariate, distracţii şi muncă deopotrivă…le-am făcut, le facem şi le iubim. Cum ne-am putea cunoaşte mai bine? Că ştim să facem prostioare? Că ştim să nu fim chiar cuminţi tot timpul? Ei bine…ştim, nu ne mândrim. Dar ne lăudăm că învăţăm din propriile greşeli.
Suntem copii isteţi, ne veţi găsi prin toate topurile naţionale şi mondiale de ne căutaţi, suntem olimpici şi mergem în cercurile de excelenţă şi poate de acolo ni se trage energia! Dar noi ştim că nu ne putem alunga energia ori să ne-o pierdem prin magie, aşa că vom respecta principiul că NIMIC NU SE PIERDE, TOTUL SE TRANSFORMĂ şi vom transforma totul în reuşită.
Ne prezentăm lumii, fără ruşine, în limbi străine, ne croim drum în lumea largă şi nu plecăm capul în faţa greului.
